Oua de ciocolata

Inca de cand am descoperit reteta am fost nerabdatoare sa o incerc. Pastele mi s-a parut momentul perfect pentru asta. Desi iti trebuie putina rabdare si atentie, toate eforturile vor da roade cand ii vei impresiona pe toti; cel putin, la mine a functionat de minune :d


 Tot ce ai nevoie este o cantitate de ciocolata neagra in functie de cate oua vrei sa faci, plus o crema foarte gelatinoasa care sa nu curga. Eu am preparat o crema de lamaie . 
De asemenea, vei mai avea nevoie de coji de ou; ouale le spargi in partea mai bombata si faci o gaura nu foarte mare. Scuturi usor ca sa iasa continutul, le clatesti in apa calduta pana se curata bine pe interior , apoi le lasi la uscat.Cojile trebuie sa fie foarte bine curatate si uscate inainte sa te apuci de ciocolata. 
Aceasta se topeste pe baie de aburi si se toarna cu o lingurita in cojile de ou. Se roteste pana ce peretii sunt complet inveliti in ciocolata. Daca este nevoie poti sa intinzi ciocolata si cu degetul;important este ca intreaga suprafata sa fie acoperita complet. Le lasi sa se usuce apoi repeti operatiunea. 
Pentru ouale albe procedezi in acelasi fel, doar ca stratul trebuie sa fie mai gros intrucat ciocolata alba este mai pretentioasa.Pentru cele marmorate pui mai intai un strat foarte subtire de ciocolata alba pe care il intinzi cu degetul, astfel incat sa ramana unele zone descoperite, apoi acoperi cu 2 straturi de ciocolata neagra. 
Dupa ce s-a uscat si cel de-al doilea strat, umpli ouale cu crema cat inca este cat de cat lichida si ai grija sa nu ramana goluri in interior.Nu trebuie sa le umpli pana sus, astfel incat sa mai ramana spatiu si pentru capac.
Lasi ouale la frigider, timp in care mai topesti putina ciocolata pentru capac. Pui cu o lingurita in varful fiecarui ou putina ciocolata alba sau neagra, apoi mai lasi la frigider cateva ore. Ultimul lucru este sa indepartezi coaja , putin cate putin, ca la un ou normal si gata. Ouale tale vor arata minunat pe masa de Paste!
Reteta imprumutata de la Lissa

Comentarii

Postări populare